marți, 8 ianuarie 2013

Piranha (2004)

Desigur, as fi putut intinde mana
sa desenez o umbra naiva
pe albul fetei tale,
dar tacerea ta ar fi izbit
gestul meu, proiectandu-l
pe miile de caramizi pe care,
la randu-i, chipul tau se proiecta.

Desigur, ai fi putut inchide
verdele ochilor ce-ti brazdau
laptele chipului, sau
ai fi putut deschide
rosul buzelor ce se arcuiau
peste tacere.

Am preferat amandoi violetul neutru
al unui schimb de cuvinte.
Acelea oglindeau dorinte sau nedorinte,
ale mele sau ale tale.

Dintr-o piatra de la piciorul meu
s-a nascut amiaza care,
nepasatoare, ne-a despartit,
surda la urletul meu,
si la tacerea ta.