Carpati de Sfantu Gheorghe

Prin 96-97, vara, cald rau. Umblam prin centru si n-aveam bricheta. La o terasa, pe langa prefectura, vreo cinci rockeri la o masa, beau bere. Ma duc la ei: "N-aveti un foc?". Vazusem bricheta pe masa, da' asa se zice, nu te duci la om sa-i iei bricheta din fata. Unul dintre ei, cu o ditamai claie de par, imi intinde un Zippo, original.La 17 ani, un Zippo original era o chestie la care puteam doar sa visez. Iau bricheta, scot o tigara si o aprind, tragand primele dou fumuri cu gustul ala de cherosen, specific brichetelor Zippo originale si nu numai.
...
Bausem deja o vodca si, pe caldura aia, o vodca imi afecta grav echilibrul, dar imi dadea un chef de vorba teribil. Zic: "Pot sa ma asez cu voi?". Unul din ei zice:"Stai, ba, jos.". Vine chelnerita, comand o vodca, si intru in vorba cu astia. Mi-au zis cum ii cheama, dar nu am retinut. Cand ma imbat, imi palce doar sa ma aud vorbind, nu prea ma intereseaza ce spun altii. Ma uit pe masa, patru pachete de Marlboro lung rosu. "Ba", zic,"ce dracu' fumati prostii d'astea. Stati ca va dau io ceva ca lumea. Carpati de Sfantu Gheorghe." In ierarhia Carpatilor, alea de Sfantu Gheorghe ocupau un detasat loc unu, urmate la mare distanta de alea de Timisoara. Ramnicu Sarat erau cele mai imputite. Rockerii se uita unul la altul, zambind (erau cu cel putin 20 de ani mai batrani ca mine, dar cand ma imbat, diferentele astea nu ma impresioneaza). Patru dintre ei iau tigara, al cincilea zice: "Ba, io m-am lasat de fumat ca am avut TBC". Zic: "Lasa-l dracu' de TBC" (habar n-aveam ce-i ala) "daca l-ai avut, inseamna ca nu-l mai ai". "Corect", zice asta, "da'ncoa o tigara. De unde le ai?". "Ba", zic, "ati fost vreodata in Ploiesti? E in centru un magazin, Omnia ii zice. In fata lui e un pasaj pe sub bulevard. E acolo un butic unde gasesti d'astea la orice ora. Am luat si io vreo zece pachete.". Ala cu claia zice: "Da-l dracu' de Ploiesti, ca e departe. Ia zi, ce faci diseara?". "Ma duc la un concert, aci in fata prefecturii. Vin unii, niste rockeri. Dup'aia o intind inspre mare.". Eu aveam parul lung, bocanci, blugi jegosi si ma consideram rocker, dar nu prea ii stiam pe astia din Romania. "Voi nu mergeti la mare?". Cand ma imbat, am tendinta sa conving lumea sa mearga unde ma duc eu. "Unde, ma , la mare?". "La Costinesti, la cort, unde dracu' sa ma duc? Hai, ba, megeti?". Erau de-a dreptul amuzati de dezinvoltura mea. "Mergem, ma, da avem si noi putina treaba in seara asta."."Bine, ma", zic, "ne vedem la tren la noapte". "Lasa, ca te luam noi, ca suntem cu masina.". "Bine, frate, hai ca io o intind". "Ba", zice ala cu claia de par, "tu stii cine sunt io?". "Stiu, ba, nu mi-ai zis adineauri cum te cheama? Catalin, sau cam asa ceva.". "P'acolo", zice asta, "hai ca te-am pupat. Ne vedem pe la 4?"."Ihi", raspund, golind paharul din fata mea. "Va las pachetul asta, sa fumati si voi ca oamenii".
...
Seara, la concert, canta unii, Holograf, dupa care intra alta formatie pe scena. "Hait", zic, "asta e ala, cum il cheama?". Era ala cu claia de par. Apuca microfonul si racneste: "Buna seara, prieteni!".
Problema e ca atunci cand ma imbat, am tendinta sa fabulez si sa imi inchipui chestii care nu se intampla. Altfel, bricheta Zippo era chiar originala, tigarile erau chiar Marlboro, iar eu chiar i-am cerut un foc lui Cristi Minculescu si chiar nu stiam cine e cand am facut asta.

Nabisa

Apare de nicaieri. Tanara, mladioasa, unduioasa, parfumata, sterilizata in alambicul interior cu meandre si ace de par.
Nici nu stii de unde sa o iei. Pare mai degraba o idee vaga, o senzatie. Virgina, proaspata, viguroasa, lenesa. Iti da fiori pe sira spinarii si un usor tremurat de picioare.
Te temi de reactia prietenilor si cunoscutilor, dar si de ce vor spune strainii din jurul tau. Poate ca fiecare, in sinea lui, o va revendica pentru el si va fi incercat de aceleasi sentimente, dezbracandu-te pe tine de posesia ei, smulgandu-ti brusc dreptul de proprietate.
Ea e ca toate cele dinaintea ei, in fond, dar niciodata nu va mai fi una ca ea. Desi, de fiecare data iti spui acelasi lucru...
Ai vrea sa o tii ascunsa, numai pentru tine, dar ea tanjeste dupa libertatea aerului proaspat si te forteaza sa o scoti in lume si, de multe ori, scapa un tipat cand se intampla asta. Uneori te poate face sa te simti usor jenat de exprimarea ei, dar cu cat e mai guraliva, cu atat iti este mai draga.
Te desparti de ea cu un mic sentiment de culpabilitate, dar te linisteste gandul efemeritatii existentei ei sipide si ideea ca va fuziona cu surorile ei, devenind o parte infinit mica din absolut.
Maine, sau poate chiar astazi, vei cunoaste o alta, apoi altele si altele, caci e un fapt dovedit ca ele se nasc de cel putin trei ori pe zi in viata noastra.
Si veti fi impreuna, literalmente, pana cand moartea va va desparti, nu inainte de o ultima, eliberatoare, izbavitoare...

De ce?

Daca Dali a tinut o conferinta de doua ore in latina, desi nu cunostea limba (inventa cuvinte), fiindca asa a vrut el, de ce nu mi-as face si eu blog?